este ciudat cum lucrurile de care nici macar nu ne mai amintim sunt chiar langa noi si ma inreb, oare daca nu mai exista cinematograf, nu mai exista nici clipele petrecute aici? nu mai exista fata cu care am iesit la film? nu mai exista prietenii ce veneau aici pe vremea cand nu stiam de terase, discoteci si alte surse de
cladirea veche, mare si uitata, tot atat de uitata pe cat de mare, atunci cand treci pe langa ea o poti atinge cu mana si totusi parca nici nu mai sti ca o data, de mult, aici in fiecare zi veneai pur si simplu sa vezi un film.
am avansat! avem televiziune prin cablu, avem calculatoare si internet, avem mii de filme la capatul degetelor, dar ne pierdem sufletele. avem langa noi toate acele lucruri care ne ajuta sa nu mai iesim din micile incaperi in care locuim, care ne ajuta sa cunoastem pe cine vrem in cateva secunde dar sa uitam de noi, avem tot ce ne trebuie sa devenim ceea ce cu siguranta nu ne-am dorit niciodata sa devenim... si totusi, cat de usor acceptam buretele ce ne sterge trecutul?
traiesc in orasul fara amintitiri si ca mine sunt multi altii, am pierdut o parte din ceea ce insemna trecutul nostru, eu cred ca ne-au furat o parte din noi.
as vrea sa merg din nou la film, la dacia, la cultural, la muncitoresc, la gradina de vara... dar nu mai pot, nu mai sunt, au murit si o data cu ele a murit si o parte din noi
